Acasă » Ultima oră » Conferința Națională de Chirurgie Toracică, ediția a XIV-a
Conferința Națională de Chirurgie Toracică, ediția a XIV-a
Între 22 şi 24 septembrie, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Craiova, sala Aula Magna, va avea loc cea de-a XIV-a ediție a Conferinţei Naţionale de Chirurgie Toracică. Evenimentul este susținut de către Societatea Română de Chirurgie Toracică, Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova, iar Revista Galenus se numără printre partenerii media ai evenimentului.
Manifestarea științifică la care sunteți invitați se adresează în special cadrelor medicale cu specialitatea chirurgie toracică, dar şi cadrelor cu specialităţile pneumologie, oncologie, anatomie patologică, chirurgie generală, ATI, medicină internă, radiologie – imagistică, radioterapie şi medicină de familie și va fi condusă de către Șef Lucr. Dr. Alin Demetrian, Șeful Clinicii de Chirurgie Toracică a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.
Speakeri de prestigiu în cadrul evenimentului
Speakeri de prestigiu vor onora evenimentul și vor fi încurajate dezbaterile „pro” şi „contra”, dar şi prezentările de caz ale tinerilor rezidenţi. De asemenea, evenimentul este creditat EMC.
Dintre personalitățile marcante din domeniu care au confirmat participarea îi amintim pe Prof. Dr. Horia Sârbu din Germania, Prof. Dr. Marcin Zielinski din Polonia, Prof. Dr. Jose Belda Sanchis din Spania, Prof. Dr. Xavier Benoit D’Journo din Franţa şi Prof. Dr. Didier Lardinois din Elveţia, iar din România, pe Prof. Dr. Ioan Cordoş, Prof. Dr. Teodor Horvat, Prof. Dr. Dan Ulmeanu, Șef lucrări Dr. Ovidiu Burlacu, Șef lucrări Dr. Cristina Grigorescu, Șef lucrări Dr. Cristian Paleru, Dr. Gabi Cozma, Dr. Bogdan Popovici, Dr. Natalia Motaş şi Șef lucrări Dr. Claudiu Nistor.
Text: Andreea Bunea
Cuvinte-cheie: chirurgie toracica, conferinta chirurgie toracica, societatea romana de chirurgie toracica
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.