Conferința „Traumatismele craniofaciale ṣi cervicale – abordare diagnosticǎ ṣi terapeuticǎ”, 06-07 octombrie 2017

Medici renumiţi din specialităţile ORL, chirurgie oro-maxilo-facială, neurochirurgie, chirurgie plastică, oftalmologie, psihiatrie și medicină legală vor participa la Conferința „Traumatismele craniofaciale ṣi cervicale – abordare diagnosticǎ ṣi terapeuticǎ”. Evenimentul, organizat sub egida Asociaţiei Române pentru Studiul Durerii şi coordonat de dr. Daniela Vrînceanu, medic compartimentul ORL, SUUB, este creditat cu 8 puncte EMC şi se va desfăşura în Amfiteatrul Clinic al Spitalului de Urgenţă Bucureşti, după următorul program: vineri 6 octombrie, între 12:00-18:00, şi sâmbătă 7 octombrie, în intervalul 08:30-15:00.

Tematica patologiei de urgenţe abordată multidisciplinar

Printre lectorii ce vor lua cuvântul în cadrul evenimentului se numără prof. dr. Monica Cîrstoiu, prof.dr. Cristian Stan, profesor dr. Gabriel Iacob, conferențiar dr. Dorin Ionescu, conferențiar dr. Alina Popa Cherecheanu, şef lucrări dr. Adriana Nica, şef lucrări dr. Ana-Maria Oproiu. Dintre temele cele mai importante ale conferinţei amintim: „Nevoia de proceduri şi protocoale în patologia traumatică”, „Traumatismele craniofaciale din perspectiva chirurgului”, „Traumatisme cervicale cu implicaţii medico-legale, cazuri clinice” şi „Chirurgia plastică între artă şi canon în traumatismele capului şi gâtului”. Organizatorii anunţă că această manifestare se doreşte a fi prima dintr-un şir de evenimente dedicate patologiei de urgenţe abordate multidisciplinar. Mai multe informaţii despre conferinţă şi înscrieri pe healthmedia.ro.

Cuvinte-cheie: , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.