Congresul Național de Cercetare Clinică din România, ediția a II-a

În perioada 19-20 octombrie 2017, la Hotel Novotel din București va avea loc ediția cu numărul 2 a Congresului Național de Cercetare Clinică din România. Acest eveniment se adresează atât celor care sunt implicați în cercetarea clinică, cât și medicilor pentru care analiza critică a studiilor clinice reprezintă un obiectiv permanent, în vederea implementării lor în practica medicală curentă. Astfel, în cadrul acestei ediții se vor dezbate noile informații, reglementări și direcții din domeniu.

Vor fi prezenți lideri de opinie

Și de această dată, CNCCR va facilita prezența autorităților, dar și a experților în cercetare și a liderilor de opinie din multiple arii terapeutice (reprezentanții companiilor farmaceutice, asociațiilor de pacienți din România, CROs, ARPIM etc.). „Subiectele propuse în cadrul acestui eveniment ne vor ajuta să împărtășim idei noi și, în special, să găsim soluții la principalele probleme care există în acest domeniu. Concluziile formulate vor constitui bazele unor recomandări și acțiuni în urma cărora ne dorim să constatăm cu toții efectele lor în modul de desfășurare a studiilor clinice din țara noastră”, a declarat prof. dr. Dragoș Vinereanu,  președinte CNCCR.

Pentru detalii și înscrieri, accesați următorul link: www.cnccr.ro.

Program: Ziua  I: 09:30-17:00/Ziua II: 09:00-13:00.

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.