Acasă » Ultima oră » Dezechilibrele create pe piaţa românească a medicamentelor vor avea în curând rezolvare
Dezechilibrele create pe piaţa românească a medicamentelor vor avea în curând rezolvare
În momentul de faţă, politica medicamentului generează grave dezechilibre pe piaţa românească, cei mai afectaţi fiind chiar beneficiarii finali, pacienţii.
Această situaţie a determinat Colegiul Farmaciştilor din România să ia atitudine şi cu ajutorul asociaţiilor reprezentative din sistemul de sănătate românesc s-a constituit Grupul pentru Dialog Pharma (GDPh). Din acest grup fac parte: Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici (ADRFR), Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), Asociația Producătorilor de Medicamente Generice (APMGR), Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC) și Cegedim.
Noua politică a medicamentului trebuie să fie sustenabilă
GDPh are ca obiectiv principal crearea unui cadru de dezbatere, la care să participe inclusiv societatea civilă, contribuind astfel la elaborarea unei politici sustenabile a medicamentului. În vederea realizării acestui proiect, este necesară semnarea unui protocol de colaborare cu Ministerul Sănătăţii, protocol ce va permite implicarea reprezentanţilor GDPh în adaptarea actualei politici a medicamentului la realităţile pieţei.
,,Sistemul de sănătate din România este în acest moment ineficient, impredictibil, situație care îi afectează în primul rând pe pacienți. Cei mai mulți dintre aceştia nu au acces la medicamentele care ar trebui să fie disponibile în farmaciile sau spitalele românești. Aceasta este realitatea actuală a sistemului de sănătate românesc, iar mecanismele care stau la baza politicii medicamentului ar trebui schimbate astfel încât să remedieze acest lucru. Schimbarea poate deveni posibilă în condițiile în care în elaborarea acestor mecanisme sunt consultate de la bun început toate părțile implicate şi afectate de implementarea politicii medicamentului. Acesta este principalul motiv care a stat la baza înființării GDPh. Voci reprezentative din domeniul farmaceutic vor lucra alături de reprezentanți ai pacienților și de decidenții din Sănătate, conform unui angajament asumat prin semnarea protocolului. Ne dorim ca întâlnirile GDPh să contribuie în mod real la schimbarea politicii actuale a medicamentului într-una sustenabilă, care să țină cont, cu prioritate, de nevoile pacienților”, a declarat Prof. Univ. Dr. Farm. Dumitru Lupuleasa, Președintele Colegiului Farmaciștilor din România.
În spatele acestui protocol stă speranţa unui cadru legislativ predictibil, stabil şi sustenabil, care să rezolve problema acută a pieţei medicamentelor din România, fără ca aceasta să mai fie subiect de nemulţumire pentru toţi participanţii la aceasta, începând cu pacientul.
Doriți să vă abonați la Revista Galenus și să beneficiați de acreditările de specialitate? Click aici.
Cuvinte-cheie: colegiul farmacistilor, medicamente, pret medicamente
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.