Acasă » Ultima oră » Diabetul și obezitatea ar putea fi vindecate cu o simplă injecție
Diabetul și obezitatea ar putea fi vindecate cu o simplă injecție
Administrarea unei injecții ar putea vindeca diabetul de tip 2 și obezitatea, anunță un studiu în urma efectuării de teste pe șoareci de laborator. Cercetarea a fost realizată de către oamenii de știință de la Universitatea Autonomă din Barcelona (Spania) și a fost coordonată de prof. Fàtima Bosch (foto). O singură administrare a injecției, ce are în componență FGF21 (Fibroblast Growth Factor 21), a rezultat în manipularea genetică a ficatului, a țesutului adipos sau a mușchiului scheletic, pentru a produce proteina FGF21. Conform studiului, injecția nu are niciun fel de efecte secundare.
Creșterea producției de FGF21 duce la scăderea în greutate
În urma creșterii producției de FGF21, prin terapie genetică, șoarecii de laborator au scăzut în greutate și au avut o rezistență la insulină mult mai mică. Studiul a fost efectuat pe șoareci cu obezitate indusă de dietă sau de mutații genetice. Autorii cercetării au subliniat faptul că atunci când a fost administrată șoarecilor sănătoși, terapia a dus la o îmbătrânire sănătoasă și a prevenit creșterea în greutate și rezistența la insulină asociate vârstei.
În condițiile în care rezultatele au venit în urma manipulării genetice a ficatului, a țesutului adipos sau a mușchilor scheletici pentru a produce proteina FGF21, oamenii de știință sunt extrem de încrezători. „Acest lucru dă o mare flexibilitate terapiei, pentru că oferă posibilitatea de selecție a țesuturilor în funcție de nevoie și mai ales în caz de complicații. Atunci când unul dintre țesuturi produce proteina FGF21 și o secretă în sânge, aceasta va fi distribuită în tot corpul”, a declarat prof. Fàtima Bosch. Pasul următor este continuarea testelor pe animale mai mari și, ulterior, începerea studiilor clinice pe pacienți.
Sursa: www.uab.cat
Cuvinte-cheie: hormon FGF21, injectie diabet, injectie obezitate, tratament obezitate, vindecare diabet
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.