Acasă » Ultima oră » Diferențierea autismului de ADHD cu ajutorul retinei
Diferențierea autismului de ADHD cu ajutorul retinei
Autismul și ADHD-ul au început să fie din ce în ce mai bine înțelese de către oamenii de știință, dar sunt încă destul de dificil de diagnosticat. Experții din Australia de Sud susțin că au identificat biormarkeri ce contribuie la diagnosticarea celor două boli și la deosebirea uneia față de cealaltă cu ajutorul unui test simplu, ce se realizează la nivelul ochilor. Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) este mai des diagnosticată spre deosebire de autism, afectează în general băieții și se caracterizează prin simptome precum hiperactivitate, impulsivitate, probleme de concentrare, dezorganizare, neatenție, vorbire zgomotoasă.
Oamenii de știință au utilizat electroretinograma
Pe de altă parte, tulburarea de spectru autist este mai rar diagnosticată, mai ales că simptomele sunt mult mai diverse și variază de la o persoană la alta. Printre simptome, amintim dificultățile întâmpinate în interacțiunea socială și comunicare, apariția unor reacții neobișnuite la anumite senzații, dificultate în realizarea unor sarcini simple etc. Deși sunt afecțiuni diferite, uneori se suprapun, iar comportamentele sunt apropiate, tocmai de aceea diagnosticul este dificil de stabilit.
Medicul Paul Constable de la Universitatea Finders, Australia, a lucrat la o tehnică pentru a detecta autismul cu ajutorul scanării retinei. I s-au alăturat experți din cadrul mai multor universități din lume și împreună au descoperit că un semnal al electroretinogramei contribuie la diferențierea afecțiunilor. Electroretinograma este un test standard de diagnosticare pentru a identifica problemele retinei, utilizat încă din anii 1940, ce înregistrează practic activitatea electrică a retinei.
La studiu au participat 55 de persoane diagnosticate cu autism, 15 cu ADHD și 156 făceau parte din grupul de control, având vârste cuprinse între 3 și 27 de ani. Participanții au fost analizați cu ajutorul electroretinogramei, observându-se diferențe semnificative între nivelurile valurilor de energie a pacienților. Semnalele retinei sunt generate de anumiți nervi, astfel încât identificarea diferențelor și localizarea zonelor ce utilizează semnale chimice prezente și la nivelul creierului sunt de ajutor pentru a diagnostica autismul și ADHD-ul și a le diferenția. Este nevoie de cercetări ulterioare pentru a descoperi cum pot ochii să ajute la înțelegerea creierului.
Sursa: Newatlas.com
Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!
Cuvinte-cheie: ADHD, autism, electroretinograma, retina
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.