DRIAD, metoda nouă de identificare a medicamentelor pentru Alzheimer

Echipă de cercetători a Şcolii medicale de la Harvard a dezvoltat o metodă bazată pe inteligența (IA) artificială pentru a identifica medicamentele disponibile în prezent ca posibile tratamente pentru boala Alzheimer. Alzheimer este o afecțiune degenerativă a sistemului nervos, care cauzează probleme de gândire, memorie şi comportament. Cercetătorii au numit noua metodă de identificare a medicamentelor pentru Alzheimer – DRIAD (Drug Repurposing In Alzheimer’s Disease).

DRIAD examinează proteinele vizate de medicamente

DRIAD măsoară activitatea celulelor neuronale atunci când este administrat un anumit medicament pentru Alzheimer. Metoda determină apoi dacă modificările cauzate de medicament au legătură cu markerii ce cauzează severitatea bolii. În cadrul studiului, cercetătorii au identificat medicamente care au avut efecte protectoare, precum și efecte dăunătoare asupra celulelor creierului. DRIAD permite cercetătorilor să examineze proteinele vizate de medicamente în timpul tratamentelor. Oamenii de ştiinţă pun accent pe descoperirea unor noi metode de tratament, mult mai eficiente pentru pacienții cu Alzheimer.

Proteinele JAK2 influenţează apariţia bolii Alzheimer

Cu ajutorul metodei bazate pe IA au fost analizate 80 de medicamente aprobate de FDA (Food and Drug Administration) și testate clinic pentru o gamă largă de afecțiuni. În urma analizei, oamenii de ştiinţă au obținut o listă cu mai multe medicamente antiinflamatoare utilizate pentru tratarea artritei reumatoide și a cancerelor de sânge. Potrivit programului de screening, acestea ar fi potrivite şi pentru tratarea pacienţilor cu Alzheimer. Medicamentele acționează prin blocarea acțiunii proteinelor JAK2, care influenţează inflamația. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că aceste proteine joacă un rol important în boala Alzheimer.

Sursa: sciencedaily.com

Cuvinte-cheie: , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.