Acasă » Ultima oră » Gena CRELD1, factor important pentru sistemul imunitar
Gena CRELD1, factor important pentru sistemul imunitar
Un studiu iniţiat de cercetătorii de la Universitatea Bonn, Germania, arată că o predispoziţie genetică, care joacă un rol important în dezvoltarea inimii embrionului, este un element-cheie pentru sistemul imunitar. Gena CRELD1 reprezintă un element important în dezvoltarea cordului embrionului, iar oamenii de ştiinţă au descoperit că aceasta rămâne activă după naştere, fiind produsă în toate celulele corpului. Atunci când această genă nu este suficient de activă, sistemul imunitar este slăbit.
Gena CRELD 1 este mai puţin activă la unele persoane
În acest studiu au fost incluşi 4.500 de voluntari, care au donat sânge pentru efectuarea testelor. Analizând informaţiile provenite de la aceştia, cercetătorii au descoperit că gena CRELD1a fost mai puţin activă la unele persoane, din anumite motive. Sângele acestor donatori conţinea foarte puţine celule T, acele celule responsabile de combaterea infecţiilor. Cercetătorii au continuat testele şi au aflat că pierderea genei CRELD1 este cauzată de lipsa celulelor T. Persoanele care se află în această situaţie prezintă un risc mai ridicat de contractare a infecţiilor.
Gena CRELD1 ar putea opri procesul de îmbătrânire
Oamenii de ştiinţă susţin că sistemul imunitar al unor persoane îmbătrâneşte mai repede în comparaţie cu al altora. Aceştia speră că cercetările asupra genei CRELD 1 vor putea ajuta la a înţelege mai bine cauzele îmbătrânirii sistemului imunitar, scopul fiind oprirea acestui proces.
Sursa: news-medical.net
Cuvinte-cheie: celule T, Gena CRELD1, predispozitie genetica, sistem imunitar
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.