Glioblastomul ar putea fi tratat cu albumină serică

Cercetătorii de la Universitatea din Michigan, Statele Unite, au descoperit o nanoparticulă proteică, numită albumină serică, capabilă să treacă de bariera hematoencefalică, barieră care este aproape impermeabilă. Acest studiu demonstrează că există posibilitatea dezvoltării unui medicament cu administrare intravenoasă, care ar putea acţiona în mod direct împotriva tumorilor maligne la nivelul creierului. Oamenii de ştiinţă speră că într-o zi acest medicament vor putea fi utilizat pentru tratarea glioblastomului.

Nanoparticula proteică este albumină serică

Glioblastomul este cea mai frecventă şi cea mai agresivă formă de cancer cerebral, incidenţa fiind în creştere în foarte multe ţări. Media de supravieţuire a pacienţilor care suferă de această afecţiune este de aproximativ 18 luni, iar rata medie de supravieţuire la 5 ani este sub 5%.

Studiul a fost efectuat pe şoareci de laborator. Combinația dintre radiaţiile și medicamentul injectabil descoperit de cercetători a făcut ca 7 din 8 şoareci să supravieţuiască o perioadă mai lungă de timp. Aceşti şoareci prezentau simptome ale glioblastomului, iar sistemul lor imunitar, după administrarea medicamentului, a reuşit să prevină dezvoltarea cancerului fără a mai avea nevoie de alte terapii.

Oamenii de ştiinţă transmit că eliberarea în organism a nanoparticulelor împreună cu alte medicamente terapeutice a dus la eradicarea tumorii şi la sporirea capacității sistemului imunitar de a recunoaşte şi de a ataca celulele canceroase rămase în corp. Aceştia consideră că nanoparticulele proteice descoperite de ei ar putea fi folosite după dezvoltarea ulterioară şi testarea preclinică.

Surse: sciencedaily.com

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.