Acasă » Ultima oră » Hipertensiunea diagnosticată la timp, aspect important pentru sănătatea femeilor
Hipertensiunea diagnosticată la timp, aspect important pentru sănătatea femeilor
Cercetătorii de la Centrul Medical al Universităţii Radbound, Olanda, consideră că hipertensiunea ar trebui să fie mai atent monitorizată, mai ales în cazul femeilor de vârstă mijlocie. Adesea, aceasta este considerată a fi cauzată de menopauză şi stres. Oamenii de ştiinţă consideră că atunci când hipertensiunea nu este investigată, sănătatea femeilor ar putea fi pusă în pericol, deoarece există riscul apariţiei insuficienţei cardiace sau accidentului vascular cerebral.
Hipertensiunea, un pericol atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi
Doctorul Angela H.E.M. Maas este de părere că bărbaţii sunt mult mai atenţi la tensiunea arterială crescută. Femeile consideră adesea că tensiunea arterială crescută este legată de stres și nu sunt întotdeauna dispuse să meargă la medic pentru a primi tratamentul adecvat. Hipertensiunea, în cazul femeilor, apare la începutul menopauzei şi de aceea este trecută cu vederea, atât de către paciente, cât şi de către medici. Oamenii de ştiinţă consideră că femeile prezintă un risc la fel de mare precum bărbaţii când vine vorba despre complicaţiile apărute în urma tensiunii arteriale crescute.
Hipertensiunea este de multe ori confundată cu menopauza
Simptomele menopauzei, precum durerile de cap, bufeurile, tulburările de somn, retenţia de lichide, dispneea, ritmul cardiac neregulat se suprapun cu cele ale hipertensiunii. Femeile cu vârsta sub 50 de ani prezintă un risc mai mic de a dezvolta boli coronariene, în comparaţie cu bărbaţii. Însă, după vârsta de 70 de ani, acest lucru se schimbă, vârsta intrând în categoria factorilor de risc. Cercetătorii sunt de părere că tratamentul timpuriu este cheia evitării bolilor cardiovasculare.
Sursa: healthline.com
Cuvinte-cheie: hipertensiune, hipertensiunea, menopauza, stres, tensiune arteriala
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.