Inovaţie şi tehnologii moderne, pentru un sistem medical sănătos

Sistemul medical românesc trebuie să se modernizeze şi să ajungă la un nivel superior, ca să poată ţine pasul cu vremurile şi cu tehnologia. Aceasta a fost una dintre concluziile dezbaterii „Inovație Accesibilă. Creată din ADN”, organizată de Amgen România, la care au luat parte reprezentanţi ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ai Agenției Naționale a Medicamentului, ai Ministerului Cercetării și Inovării şi ai comisiilor de sănătate din Senat şi Camera Deputaţilor. „România are nevoie de un parteneriat public-privat pentru susținerea inovației. Companiile sunt dornice să vină cu experiența, cu oamenii, cu resursele și cu instrumentele necesare, dacă politicile statului vor încuraja și vor stimula cercetarea privată și vor crea cadrul potrivit atragerii de investiții”, susţine Gábor Sztaniszláv, Country Director Amgen România.

Soluţii propuse

Contractele cost-volum, prin care statul plătește doar pentru pacienții care au răspuns la tratament sau medicina personalizată, care este o soluţie viabilă pentru folosirea corectă a banilor alocați medicamentului respectiv sunt doar câteva dintre soluţiile propuse de specialişti. O altă variantă o reprezintă biosimilarele, utilizate de 10 ani în Europa, care reprezintă o alternativă foarte bună la medicamentele biologice deja aprobate, pentru că sunt mai puţin costisitoare şi au aceeaşi calitate şi eficienţă. În cadrul dezbaterii, organizatorii au precizat că, în ultimii 5 ani Amgen a investit 20 de miliarde de dolari pentru descoperirea și dezvoltarea de noi medicamente, dar și în eficientizarea procesului de fabricație și distribuție. Investiţiile vin şi în contextul în care, statisticile subliniază faptul că 80% din creșterea ratei de supraviețuire a pacienților cu cancer se datorează medicamentelor inovatoare.

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.