Noua metodologie de stabilire a prețului la medicamente pune in pericol pacienții, susține ARPIM

Noua metodologie de stabilire a prețului la medicamente pune in pericol pacienții, susține ARPIMPentru stabilirea metodologiei de calcul a prețului la medicamente, Ministerul Sănătății a organizat o dezbatere publică la cre au participat și reprezentanții ARPIM (Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente). În urma discuțiilor avute la aceste întâlniri, ARPIM consideră că modificarea care se aduce Ordinului 75 introduce o metodologie de calcul incorectă a prețului la medicamente care pune în pericol întreaga piață farmaceutică.

Din cauza acestei decizii, unele dintre companiile membre ARPIM au anuțat deja autoritățile că au în vedere scoaterea anumitor medicamente de pe piață.

”Noua metodologie de calcul presupune ca pretul de referinta sa fie cel al medicamentului generic, care este la 65% din pretul medicamentului original. Astfel, preturile medicamentelor, anuntate la un nivel minim european, de fapt vor cobora sub pretul european cu 35%, intru totul nesustenabil pentru producatorii de medicamente originale.

Totodata, subliniem faptul ca existenta a doua cataloage de preturi de referinta este o solutie propusa de Ministerul Sanatatii ca fiind una temporara ce poate fi de folos sistemului de sanatate”, a declarat Dan Zaharescu, Director Executiv Asociatia Romana a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM).

 

Text: Bianca Bădescu

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.