NutriSciLabs: educația în nutriție, vitală pentru sănătatea publică

Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, prin Programul de Master în Nutriție și Siguranță Alimentară (NSA), a organizat cea de-a doua ediție a NutriSciLabs, eveniment prin care se promovează educația în nutriție, vitală pentru sănătatea publică. Seria de întâlniri aduce împreună specialiștii din domeniul medical și profesioniștii din domeniul gastrotehniei.

NutriSciLabs, la UMF „Carol Davila”

UMF Carol Davila continuă seria de evenimente NutriSciLabs. Profesori universitari, cercetători și profesioniști recunoscuți la nivel internațional din domeniul gastrotehniei au dezbătut beneficiile și riscurile pentru sănătate asociate consumului de cafea, ceai și ciocolată, în prezența a peste 80 de participanți, studenți și masteranzi.

Dr. Drăgănescu: „58% dintre români sunt supraponderali”

 „Suntem într-o perioadă  în care ne punem multe întrebări legate de o preocupare firească și anume cum preparăm ceea ce mâncăm, cum combinăm, care este rezultatul. Cum ar putea fi altfel când 58% dintre români sunt supraponderali, potrivit unui raport OMS din 2022, ceea ce face ca educația în nutriție să devină vitală pentru sănătatea publică. (…)

Nu în ultimul rând avem în vedere necesitatea implicării mediului universitar atât în dezbaterea publică privind alimentația corectă, dar și în crearea bazei științifice a alimentației noastre de fiecare zi.”, a detaliat Prof. Univ. Dr. Doina Drăgănescu, Decan al Facultății de Farmacie, Șef al Programului de Master în Nutriție și Siguranță Alimentară (NSA), Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.

Beneficiile și riscurile consumului de cafea

Cadrele universitare UMF Carol Davila, alături de Adrian Cărădeanu, vice-campion european Barista/mixology, au dezbătut, în cadrul NutriSciLabs, despre beneficiile și riscurile asociate consumului de cafea.

Printre cele mai importante beneficii:

  • îmbunătățirea funcției cognitive și a performanțelor fizice;
  • reducerea inflamației și a funcțiilor vasculare;
  • reducerea riscului de diabet tip 2 și de hepatopatii (ciroză, k hepatic), scăderea riscului pentru anumite tipuri de cancer (colorectal, hepatic).

Consumul excesiv de cafea și riscurile asociate:

  • insomnie, anxietate și agitație, deshidratare;
  • tulburări digestive: reflux gastroesofagian, arsuri epigastrice, ulcer gastric;
  • tahicardie, spasm coronarian;
  • interferența cu absorbția de nutrienți precum calciul (Ca) și fierul (Fe).

Beneficiile și riscurile consumului de ceai

În cel de-al doilea panel al evenimentului NutriSciLabs, Prof. univ. dr. Denisa Udeanu, Prodecan cu Cercetarea, Coordonator al Laboratorului de cercetare în Nutriţie Țintită și Suplimente alimentare (NTSA), alături de Alina Pescaru, specialist Matcha, au dezbătut principalele beneficii și riscuri asociate consumului de ceai.

Iar printre cele mai importante beneficii se numără:

  • efect antioxidant;
  • managementul greutății;
  • antiobezitate;
  • antidiabetic;
  • neuroprotector;
  • protecție împotriva unor cancere;
  • sănătatea tubului digestiv;
  • sănătate dentară prin aport de fluor.

Însă un consumul excesiv de ceai poate cauza o serie de probleme:

  • probleme prin aport de cofeină constituțională;
  • alergii;
  • metale grele;
  • aport exagerat de fluor;
  • interacțiuni cu anumite medicamente.

Beneficiile și riscurile consumului de ciocolată

Invitatul special al celui de-al treilea panel al zilei din a doua ediție NutriSciLabs a fost Flavian Andrei Dobre, Master Pastry Chef, clasat în Top 30 cei mai buni cofetari ai planetei în 2015 și desemnat Campion European în 2023. Alături de specialiștii UMF Carol Davila, Prof. univ. dr. Andreea Arsene, Conf. Univ. dr. Magdalena Mititelu, acesta a dezbătut beneficiile și riscurile asociate consumului de ciocolată.

Cele mai importante beneficii:

  • stare de bine;
  • aport de antioxidanți, antiinflamator;
  • îmbunătățirea funcției creierului;
  • risc redus de diabet zaharat prin îmbunătățirea sensibilității la insulină.

Însă consumul excesiv de ciocolată este asociat cu o serie de riscuri:

  • suprapondere și obezitate;
  • consum de aditivi și alergeni din anumite rețete de ciocolată;
  • consumul de ciocolată cu contaminanți metale grele.

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.