O lucrare stiintifica a Dr. Ozana Moraru de la Clinica Oculus va aparea intr-una dintre cele mai prestigioase publicatii de specialitate din lume

Recent, doctorii Cristian si Ozana Moraru de la Centrul oftalmologic Oculus au participat la Congresul de iarna al ESCRS (Societatea Europeana de Cataracta si Chirurgie Refractiva) de la Varsovia (Polonia), ei revenind in tara cu o performanta notabila pentru medicina romaneasca. Lucrarea sustinuta de dr. Ozana Moraru va fi prezentata atat in scris, intr-una din cele mai prestigioase publicatii de specialitate din lume, „Cataract and Refractive Surgery Today”, cat si ca material video, in cadrul unor programe cu scop educational-stiintific din mai multe centre de invatamant superior din domeniul oftalmologic.

Pe langa prezenta activa la intalnirile Comitetului Director al ESCRS, doctorii Moraru au sustinut lucrari stiintifice pe tema celor mai noi tipuri de cristaline artificiale torice (cristaline care corecteaza si astigmatismul pre-operator la pacientii cu cataracta). Dr. Ozana Moraru a avut si o prezentare a celui mai nou tip de cristalin artificial, care corecteaza si astigmatismul la pacientii cu cataracta. Tot la acest congres, una din temele de actualitate a fost operatia de cataracta cu Femtosecond Laser – tehnologie de ultima generatie, care este folosita de curand si la Clinica Oculus, pentru prima data in Romania si in Europa de Est.

Evenimentul de la Varsovia a inclus si sedintele trimestriale ale Comitetului Director ESCRS, dar si ale Comitetului Educational al acestuia, in ambele Dr. Ozana Moraru fiind reprezentantul Romaniei si al Europei de Sud Est, dar si primul chirurg oftalmolog din Romania care a fost ales membru al Comitetului director al ESCRS, in anul 2011.

Cu ocazia ambelor intalniri, Dr. Moraru a avut cateva interpelari foarte bine primite, dintre care cateva vor fi aplicate in politica ESCRS chiar din acest an, in special in domeniul cursurilor didactice de la aceste congrese si in domeniul desfasurarii de studii stiintifice la nivel clinic.

Text: Andreea Popescu

Cuvinte-cheie: ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.