Acasă » Ultima oră » O nouă particulă importantă a fost descoperită în sângele persoanelor cu septicemie
O nouă particulă importantă a fost descoperită în sângele persoanelor cu septicemie
Cercetătorii de la Institutul de Imunologie din La Jolla, California, au descoperit o nouă particulă în sângele pacienţilor cu septicemie. Studiul arată că noile particule, pe care oamenii de ştiinţă le-au numit structuri neutrofile derivate-alungite, se distanțează de celulele imune şi îşi schimbă forma pe măsură ce „călătoresc” prin organism. Această cercetare are ca scop înțelegerea modului prin care celulele imune se modifică pe parcursul bolii. Profesorul LJI Klaus Ley, autor principal al studiului, a transmis că structurile neutrofile derivate-alungite nu sunt detectabile la persoanele sănătoase.
Etapele studiului
La început, oamenii de ştiinţă au studiat neutrofilele, adică globulele albe care sunt responsabile de combaterea infecţiilor din organism. În timpul experimentelor, aceştia au observat o nouă particulă de origină neutrofilă ataşată de peretele vaselor de sânge, pe care au numit-o structură neutrofilă derivată-alungită. Datorită unor tehnologii avansate, echipa de cercetare a descoperit că această structură secretă molecule ce „ajută” la dezvoltarea infecţiilor. Comparativ cu pacienţii sănătoşi, studiul arată că structurile neutrofile derivate-alungite sunt de aproximativ 100 de ori mai detectabile la persoanele cu septicemie.
Oamenii de ştiinţă nu au descoperit încă de ce structurile neutrofile-derivate apar la persoanele cu septicemie, însă vor continua studiile în această direcţie prin colectarea mai multor informaţii de la persoanele cu sepsis. Cecetătorii speră ca în viitor structurile descoperite să fie folosite ca biomarkeri pentru detectarea din timp a infecției.
Sursa: news-medical.net
Cuvinte-cheie: imunologie, neutrofile, organism, sange, septicemie, studiu
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.