Pacienții cu paralizie ar putea merge din nou cu ajutorul unei terapii bazate pe nanofibre

O echipă de cercetători din cadrul Universității Northwestern, S.U.A, a descoperit o nouă terapie care ar putea reda speranța pacienților paralizați. Este vorba despre o terapie injectabilă, bazată pe nanofibre. Tratamentul folosește „moleculele dansatoare”, care se pare că au „reparat” cu brio leziunile medulare ale șoarecilor de laborator. Rozătoarele și-au recăpătat mersul în decurs de doar patru săptămâni, în urma administrării unei singure injecții.

„Cercetarea noastră își propune să găsească o terapie care poate preveni paralizia pacienților după traume sau boli majore”, a declarat Samuel I. Stupp, expert în medicina regenerativă și  conducătorul studiului. Foarte mult timp acest lucru a reprezentat o provocare majoră pentru oamenii de știință, deoarece sistemul nervos central nu se poate regenera după o leziune sau o boală degenerativă.

Cum funcționează terapia

Terapia revoluționară a contribuit la repararea și regenerarea celulelor cu ajutorul semnalelor bioactive. Astfel, axonii s-au regenerat, țesutul cicatricial s-a diminuat, mielina s-a format din nou în jurul celulelor, au apărut noi vase funcționale de sânge și mai mulți neuroni motori au supraviețuit.

Dupa injectare, lichidul se transformă într-un gel care formează imediat o rețea complexă de nanofibre, ce imită matricea extracelulară a măduvei spinarii. Aceste nanofibre mimează, de asemenea, mișcările moleculelor biologice și încorporează semnale pentru receptori, așadar materialele sintetice pot să comunice cu celulele organismului.

„Receptorii din neuroni și din alte celule se mișcă în mod constant. Inovația în cercetarea noastră, lucru care n-a mai fost făcut până acum, a fost să controlăm mișcarea colectivă a peste 100.000 de molecule din aceste nanofibre. Determinând moleculele să se miște, «să danseze» sau chiar să sară temporar din aceste structuri, cunoscute sub numele de polimeri supramoleculari, acestea sunt capabile să se conecteze mai eficient cu receptorii”, a explicat Stupp.

Apoi, după ce sunt conectate la receptori, moleculele în mișcare trimit două semnale care dau startul procesului de reparare a măduvei spinării. Un semnal solicită axonilor să se regenereze. Pe de altă parte, repararea axonilor stimulează și îmbunătățește comunicarea dintre corp și creier.

Cel de-al doilea semnal determină multiplicarea celulelor, lucru care poate produce regenerarea vaselor de sânge ce hrănesc neuronii. În plus, această terapie revoluționară contribuie la regenerarea mielinei și reduce cicatrizarea glială, despre care se știe că împiedică vindecarea măduvei spinării.

Se pregătește demararea testelor clinice

După succesul pe care l-au înregistrat în urma testelor pe animale, cercetătorii speră să înceapă cât mai curand testele clinice.

Cu toate că ar putea fi utilizată pentru a preveni paralizia după traume majore (accidente auto, căderi, accidente sportive și răni prin împușcare), Stupp consideră că „mișcarea supramoleculară” ca factor-cheie în bioactivitatea celulară ar putea fi aplicată și în cazul altor terapii.

Sursa: Sciencedaily.com

Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.