Acasă » Ultima oră » Plata studiilor la Școala Sanitară Postliceală „Carol Davila” este creditată de stat!
Plata studiilor la Școala Sanitară Postliceală „Carol Davila” este creditată de stat!
Școala Sanitară Postliceală „Carol Davila” a demarat campania de preînscriere și înscriere în anul școlar 2019-2020. Candidații pot alege una dintre cele trei calificări de asistent medical, acreditate de Ministerul Educației Naționale, după cum urmează: asistent medical generalist – 480 de locuri (240 de locuri dimineață și 240 de locuri după-amiază), asistent medical de farmacie – 90 de locuri (60 de locuri dimineață și 30 de locuri după-amiază), asistent medical de balneofiziokinetoterapie și recuperare – 60 de locuri (30 de locuri dimineață și 30 de locuri după-amiază). Certificatul de Calificare Profesională Nivel 5, obținut la finalizarea studiilor, oferă posibilități de angajare atât în țară, cât și în străinătate, fiind recunoscut la nivel internațional.
Programul „Investește în tine” oferă creditare de până la 60.000 de lei
Elevii de liceu din clasele terminale (a XII-a zi, a XIII-a seral, frecvenţă redusă) pot opta pentru varianta de preînscriere, înainte de absolvirea liceului. Dosarul va fi completat ulterior cu documentele doveditoare ale absolvirii. Cursurile pot fi urmate cu sau fără bacalaureat, conform Legii nr. 1/2011, Art 44 (9). Taxa de școlarizare poate fi achitată prin creditul „Investește în tine”, care oferă împrumuturi fără dobândă, conform conform OUG 50/2018. Practic, cei care apelează la acest program pot lua creditul acum, urmând să îl restituie la finalizarea școlii, atunci când se angajează. Pot beneficia de acest program tinerii între 16-25 de ani, maximum 40.000 de lei, dar și persoanele între 26 și 55 de ani, cu un credit de până în 35.000 de lei. În cazul în care beneficiarul este angajat sau se angajează pe perioada studiilor, creditul poate fi suplimentat cu până la 20.000 de lei. Creditul se acordă pentru o perioadă maximă de 10 ani, pentru a acoperi nevoile beneficiarilor, dar și ale familiilor acestora, privind educația, sănătatea, cultura, sportul și locuința.
Cuvinte-cheie: admitere 2019+2020, inscriere scoala asistenti medicali, scoala Carol davila, scoala sanitara postliceala Carol Davila
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.