Premieră în lumea medicală: un britanic a primit o proteză de ochi imprimată 3D

Un bărbat cu vârsta de peste 40 de ani din Marea Britanie a fost de curând protagonistul unei premiere medicale. Steve Verze din Hackney, Marea Britanie, a devenit primul pacient din lume care a primit o proteză oculară realizată cu o imprimantă 3D. Intervenția s-a desfășurat la Spitalul oftalmologic Moorfields din Londra. Pacientul și-a pierdut ochiul stâng în urmă cu două decenii și de atunci a fost nevoit să folosească proteze care trebuie înlocuite la fiecare cinci ani.

Avantajele acestei noi tehnologii

Specialiștii speră ca acest ochi realizat cu ajutorul unei imprimante 3D să pară mai real decât protezele tradiționale, realizate din acrilic. Cu toate că nu-i va reda vederea, britanicul speră că noua proteză îl va ajuta să-și recapete încrederea de sine. „Am avut nevoie de o proteză încă de la vârsta de 20 de ani și întotdeauna m-am simțit stânjenit de acest lucru”, a declarat Steve Verze.

Un alt avantaj al noii tehnologii este că printarea 3D reduce la jumătate timpul în care pacienții ajung să primească efectiv proteza, durata așteptării scurtându-se de la șase la trei săptămâni. În plus, reprezentanții Spitalului oftalmologic Moorfields din Londra susțin că măsurătorile inițiale ar urma să dureze doar 30 de minute.

De asemenea, procedura de montare a protezei este mai puțin invazivă decât varianta tradițională. „Ochiul este mai realist decât alte alternative și este conceput pentru a avea o definire mai clară și o profunzime reală a pupilei”, au mai precizat medicii de la Moorfields Eye Hospital.

Sursa foto: Cnn.com

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.