Acasă » Ultima oră » Premieră: un om a fost adus pentru prima dată în starea de animaţie suspendată
Premieră: un om a fost adus pentru prima dată în starea de animaţie suspendată
O premieră medicală remarcabilă a avut loc în Statele Unite ale Americii, iar aceasta constă în inducerea animaţiei suspendate, pentru prima dată, în cazul unui pacient. Procesul de animaţie suspendată implică răcirea rapidă a corpului la o temperatură între 10-15 ̊C. Intervenţia se face prin înlocuirea sângelui cu o soluţie salină rece ca gheaţa.
La finalul operaţiei inima este repornită
Această procedură încetineşte activitatea creierului, însă este important de menţionat că fără răcirea creierului câteva minute sunt suficiente pentru a cauza o deteriorare ireversibilă a acestuia. O astfel de intervenţie este extrem de potrivită în cazul pacienţilor aflaţi în stare foarte gravă, oferindu-le medicilor aproximativ două ore în plus pentru a încerca sa le salveze viaţa. La finalul operaţiei corpul pacientului este încălzit şi inima este repornită.
Până în acest moment nu au fost date publicităţii informaţii despre starea pacientului adus în animaţie suspendată de către medicii de la University of Maryland School of Medicine. Aceştia au anunţat însă că intervenţia a fost aprobată de agenţia guvernamentală americană Food and Drug Administration. Până la începerea testelor în cazul pacienţilor umani, au fost efectuate în trecut studii de laborator în cazul porcilor cu traume acute. Corpul acestora a fost răcit pentru trei ore, medicii au efectuat operaţia apoi i-au resuscitat cu succes.
Sursa: newscientist.com
Cuvinte-cheie: animatie suspendata, creier, pacient, resuscitare
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.