Rata de diagnostic a cancerului mamar, în creştere alarmantă în ultimii cinci ani

shutterstock_164634095-jpg-2Frecvența cu care este diagnosticat cancerul la sân a înregistrat o creștere semnificativă în ultimii cinci ani, potrivit celui mai recent studiu realizat de Donna, Centrul de Excelenţă în Sănătatea Femeii. Datele arată că, în cadrul unității medicale, în medie, o femeie a primit aproape zilnic diagnosticul de cancer, faţă de un caz diagnosticat la 3 zile în anul 2012.

Cercetarea a mai relevat că sub 10% dintre paciente au avut sâni perfect sănătoşi, la restul identificându-se leziuni benigne sau maligne. Mai exact, au fost identificate 1 105 cazuri de cancer mamar la pacientele care au făcut parte din studiu. Alarmant este faptul că 245 de cancere au fost depistate la femei sub 40 de ani, ceea ce reprezintă un sfert din toate cazurile diagnosticate şi indică faptul că cel mai frecvent cancer la femei apare din ce în ce mai des la vârste tinere.

Doar una din cinci tumori, în stadiu incipient

În ceea ce priveşte mărimea tumorilor diagnosticate, rezultatele studiului arată că una din cinci formaţiuni a fost diagnosticată în stadiu incipient, având dimensiuni sub 1 cm. Alte 46% dintre formaţiuni au fost depistate cu dimensiuni între 1 şi 2 cm. Dintre cancerele mamare depistate, o treime (34%) a fost depistată având dimensiuni de peste 2 cm, ceea ce reprezintă un stadiu de evoluţie mediu sau avansat al cancerului mamar, ca urmare a neefectuării la timp a unui control preventiv, de rutină (screening). Aceste 380 de cazuri cu tumori de peste 2 cm au o şansă de supravieţuire considerabil mai redusă decât cazurile depistate incipient.

Nicio femeie nu ar trebui să lase la voia întâmplării sănătatea sânilor săi, având în vedere că neoplasmul mamar, deşi este cel mai frecvent cancer la femei, este una dintre puţinele forme de cancer care, atunci când este depistată precoce, poate fi tratată cu succes în aproape toate cazurile. Din păcate, cel mai mare procent dintre pacientele noastre nu îşi fac mamografia sau ecografia mamară de rutină şi ajung la control după ce sesizează apariţia unui nodul mamar sau a altor modificări ale sânului, moment în care şansele de vindecare sunt deja mai mici”, a precizat Dr. Elena Claudia Teodorescu, Doctor în Ştiinţe Medicale şi fondator Donna.

Peste 22 de mii de femei implicate

Studiul Donna a fost efectuat pe un eşantion de 22 620 de paciente, cu vârste cuprinse între 15 şi 88 de ani, care au efectuat mamografie sau ecografie mamară în cadrul clinicii Donna în perioada 2011 – 2016. La baza acestui studiu a stat clasificarea BI-RADS (Breast Imaging and Data System) introdusă de Colegiul American de Radiologie, utilizată internaţional şi în centrul Donna. Pentru rezultatele şi interpretările studiului, au fost considerate cazuri de cancer mamar leziunile cu BI-RADS 4BC, BI-RADS 5 şi BI-RADS 6, adică leziunile cu suspiciune înaltă/aspect înalt sugestiv de malignitate şi leziunile maligne dovedite histopatologic.

Text: Natalia Talmacec

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.