Cum se poate reduce rezistența la insulină?

Una dintre principalele amenințări globale la adresa sănătății în secolul XXI, rezistența la insulină se poate defini drept factor-cheie în dezvoltarea diabetului de tip 2, dar și a bolilor cardiovasculare, a bolilor hepatice grase, a bolilor neurogenerative și, totodată, a cancerelor asociate obezității. Înțelegerea bazei moleculare a rezistenței la insulină poate conduce la noi terapii care să ajute la prevenirea acestor afecțiuni.

Cercetător de renume internațional în domeniul diabetului, membru al Institutului Medical Howard Hughes și co-director al Centrului de Cercetare a Diabetului Yale, dr. Gerald I. Shulman studiază bazele moleculare în rezistența la insulină, o afecțiune întâlnită – doar în S.U.A. – la aproximativ 40% din populația adultă, potrivit celor mai recente date ale experților Yale School of Medicine.

Cum afectează sănătatea rezistența la insulină?

Rezistența la insulină reprezintă principalul factor care poate conduce la dezvoltarea diabetului de tip 2. Aceasta duce, de asemenea, la disfuncții metabolice asociate cu boala hepatică steatozică (în care organismul stochează excesul de grăsime în ficat), dar și la steatohepatita (care poate evolua spre boli hepatice în stadiu terminal și cancer hepatic). Rezistența musculară la insulină duce, de asemenea, la creșterea trigliceridelor plasmatice și a LDL – colesterolul rău, factori majori care contribuie la bolile de inimă.

Rezistența la insulină este asociată și cu acele tipuri de cancere legate de obezitate. Atunci când pacientul este rezistent la insulină, pancreasul său produce mai multă insulină, ceea ce favorizează creșterea țesuturilor. În studiile preclinice, dr. Shulman și echipa sa au demonstrat că rezistența la insulină duce și la creșterea cancerelor de sân și de colon. Totodată, rezistența la insulină este considerat și un factor major al bolii Alzheimer.

Cum putem reduce rezistența la insulină?

Cercetările făcute de dr. Shulman și echipa sa au arătat că o reducere moderată a greutății corporale în urma unei restricții calorice la aproximativ 1.200 de calorii pe zi ar reduce grăsimea la nivelul țesutului hepatic și a rezistenței la insulină, precum și a diabetului de tip 2. Inclusiv o reducere cu 10% a greutății poate face o mare diferență. Acesta este, de asemenea, cel mai probabil, mecanismul major prin care noile medicamente agoniste GLP – 1 acționează în procesul de remisiune a diabetului de tip 2.

Dr. Shulman a subliniat și că exercițiile fizice ajută la transportul glucozei în celula musculară, încurajând pacienții cu diabet sau prediabet să opteze pentru o activitate fizică cu frecvență zilnică.

Sursa: Yale School of Medicine