S-a încheiat cea de-a 51-a ediţie a Simpozionului Farma Practic

managementul-stresuluiÎn perioada 28-30 octombrie s-a desfăşurat cea de-a 51-a ediţie a Simpozionului Farma Practic, organizat la Băile Herculane. Lectori de renume au susţinut subiecte de actualitate în faţa a peste 160 de farmacişti si asistenţi de farmacie, din județele Arad, Timiș, Hunedoara, Mehedinți, Vâlcea și Caraș-Severin.

În centrul discuţiilor s-a regăsit rolul pe care farmacistul şi asistentul de farmacie îl au în societate, acela de a educa pacientul: „Farmacistul și asistentul de farmacie pot influența stilul de viață sănătos. Ei nu trebuie să rămână numai persoana care intră în contact cu pacientul oferindu-i sfaturi privind medicamentul, utilizarea corectă a lui, reacții adverse și interacțiuni. Farmacistul și asistentul de farmacie pot să devină și consilieri ai pacienților în ceea ce privește educația sanitară”, a declarat prof. univ. dr. farm. Marius Bojiță, coordonatorul științific al simpozionului cu numărul 51.

Managementul stresului şi stilul de viaţă influenţează informaţia genetică pe care o transmitem generaţiilor următoare

Dintre noile provocări ale domeniului medical, farmacoepigenetica a captat atenţia tuturor invitaţilor, prin abordarea influenţei pe care o are stilul de viaţă asupra informaţiei genetice. „Trebuie să ținem cont că fiecare dintre noi este unic din punct de vedere genetic. Dar această unicitate nu înseamnă că va funcționa numai pe baza a ceea ce este scris în genele noastre. Interacționăm zilnic cu mediul înconjurător, stresul cotidian este un factor foarte important care ne afectează. Și atunci, orice experiență pe care o avem poate lăsa o oarecare amprentă la nivel molecular, niște etichete care pot să regleze modul în care genele noastre reacționează la stimulii externi. Aceste etichete pot fi și transmise generațiilor următoare”, a punctat Conf. Univ. Dr. Cristina Popescu.

 

 

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.