Acasă » Ultima oră » Simpozionul regional Practic MF, ediția 24
Simpozionul regional Practic MF, ediția 24
Între 35% și 42% din populația generală este afectată de tulburări psihice, iar în lipsa unor specialiști care să ofere consultanță unui număr de pacienți din ce în ce mai mare, astfel de cazuri ajung frecvent să facă parte din practica medicală primară. Identificarea și tratarea tulburărilor psihice ar trebui să ocupe un loc important în activitatea medicului de familie, acesta fiind primul care poate sesiza schimbări de comportament sau existența unor tulburări psihice în cazul pacienților săi.
Rolul medicinei primare în depistarea tulburărilor psihice
În perioada 20-21 aprilie are loc la Eforie Nord ediția cu numărul 24 a Simpozionului Regional Practic MF. Prof. univ. dr. Mirela Manea, coordonatorul științific al manifestării, va aduce în dezbatere rolul medicinei primare în depistarea și tratarea tulburărilor psihice, asociate tot mai des modului de viață contemporan. Eveniment creditat EMC, ediția 24 a Practic MF este dedicată medicilor de familie din județele Constanța, Tulcea, Călărași, Galați, Giurgiu, Ialomița, Brăila, București și Ilfov. Pe parcursul celor două zile de eveniment teme precum demența, disfuncțiile sexuale: când și cum se impune consilierea psihologică vor fi dezbătute de lectorii ediției. Pe lista celor confirmați se află prof. univ. dr. Gheorghe Ionel Comșa, prof. univ. dr. Marius Vintilă, dr. Ramona Colț, psih. Adrian Calomfirescu, dr. Simion Balteș, șef lucr. dr. Mihnea Manea. În cadrul evenimentului va fi prezentă și asist. univ. Laura Condur, președintele Asociației Medicilor de Familie Constanța.
Cuvinte-cheie: medicina primara, practic mf, tulburari psihice
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.