Acasă » Ultima oră » SIRS: Românul Sergiu Pașca este „Cercetătorul anului 2021”
SIRS: Românul Sergiu Pașca este „Cercetătorul anului 2021”
Românul Sergiu Paşca, 39 de ani, este profesor asociat în domeniul psihiatriei și ştiinţelor comportamentale, în cadrul Universității Stanford din SUA. Datorită cercetărilor sale importante în domeniul tratării bolilor neuropsihice, acesta a obținut titlul „Cercetătorul anului 2021” acordat de către reprezentanţii Societăţii Internaţionale de Cercetare a Schizofreniei (Schizophrenia International Research Society – SIRS).
Dr. Paşca doreşte să obţină noi informaţii despre fiziologia umană
Reprezentanţii SIRS au transmis că cercetările dr. Paşca s-au conturat în jurul dezvoltării unor modele iniţiale de boală prin derivarea neuronilor din celulele pielii pacienţilor cu tulburări de neurodezvoltare genetică. A aplicat, alături de echipa sa, modele pentru a obţine informaţii noi despre fiziologia umană, mecanismele şi evoluţia bolilor. În plus, a sprijinit cercetătorii din întreaga lume să învețe și să implementeze aceste tehnici. Cercetătorul român a studiat la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu-Hațieganu” din Cluj-Napoca, iar după absolvirea facultăţii a părăsit ţara pentru a-şi continua studiile.
Sergiu Paşca şi drumul său spre succes
De-a lungul carierei sale, Sergiu Paşca a primit numeroase premii importante precum „Early Career Life Scientist Award” din partea Forumului Internațional de Biologie Celulară. Dr. Paşca este interesat în mod special de principiile unice care stau la baza maturizării creierului uman. Mai exact, el doreşte să înţeleagă modul în care apar tulburările neuropsihiatrice la nivel molecular şi celular.
Odată infectat cu „virusul descoperirii științifice”… este imposibil să-ți revii. Când vezi ceva pentru prima dată, când descoperi fenomene pe care nimeni altcineva nu le-a înțeles vreodată, este cu adevărat incitant – și mai presus de orice, distractiv. – Sergiu Paşca
Sursa: schizophreniaresearchsociety.org
Sursa foto: neuroscience.stanford.edu
Cuvinte-cheie: cercetator, cercetatorul anului 2021, psihiatrie, romanul sergiu pasca, sergiu pasca
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.