Acasă » Ultima oră » Studiul medicilor de la Cluj: cum ar putea fi prevenită căderea părului în chimioterapie
Studiul medicilor de la Cluj: cum ar putea fi prevenită căderea părului în chimioterapie
Un studiu clinic desfășurat de medicii oncologi de la Cluj arată cum poate fi stopată căderea părului sau alopecia, ce se manifestă după chimioterapie la pacienții oncologici, cu ajutorul unei tehnologii revoluționare.
Studiul de la Cluj analizează efectele utilizării unui sistem de răcire a scalpului, chiar din ziua administrării chimioterapiei și până la finalizarea sau încetarea tratamentului, în funcție de fiecare pacient în parte. Cercetările au fost realizate în perioada ianuarie 2018 – decembrie 2020, de echipa de medici formată din dr. Andrea Onisim, dr. Adina Sabău, dr. Andrada Ciucă și dr. Adrian Udrea, la care au participat 113 pacienți cu diferite tumori solide, cu risc de alopecie în urma chimioterapiei.
Procedura care poate preveni căderea părului în chimioterapie
Procedura care poate stopa căderea părului folosește o cască din silicon – DigniCap – prin care circulă și recirculă un lichid de răcire, prin două canale ce sunt conectate prin senzori la o unitate de răcire și control. Adaptarea scalpului la temperaturi scăzute se face gradual, cu aproximativ o jumătate de oră înainte de inițierea tratamentului.
Se va ajunge la o temperatură de circa 3 – 5 grade la nivelul scalpului, iar casca se va menține pe tot parcursul chimioterapiei, iar apoi pentru încă 90 – 120 de minute, în funcție de dozajul și tipul de citostatic administrat. Prin acest proces, se va determina o constricție – reducere a diametrului – la nivelul vaselor de sânge ale scalpului, așadar diviziunea celulelor foliculilor piloși va fi mai redusă. Așadar, căderea părului ca efect al chimioterapiei este diminuată.
Brevetat atât în Europa, cât și în Statele Unite ale Americii, DigniCap este primul dispozitiv de acest tip aprobat de FDA (U.S. Food and Drug Administration) pentru pacienții cu tumori solide. Tehnologia a fost implementată inițial doar la pacientele cu cancer mamar. Dar rezultatele încurajatoare au determinat extinderea studiilor clinice și includerea pacienților cu diverse tipuri de tumori solide la care s-a administrat chimioterapie. Iar în 2020, Societatea Europeană de Oncologie – ESMO a inclus acest sistem în recomandările pentru prevenția alopeciei induse de chimioterapie.
Rezultatele observate de medicii de la Cluj
Analizând rezultatele studiului, medicii de la Cluj au constatat că un procent de 72,3% dintre pacienți și-au pierdut părul în proporție de doar 50% sau mai puțin. Dintre aceștia, 91,2% erau femei diagnosticate cu cancer la sân (49,6%) sau cancere ginecologice (27,4%). Un grad mai mare de pierdere a părului s-a obsevat la pacienții care au urmat chimioterapie bazată pe antracicline, a mai arătat studiul. Așadar, procedura ar putea fi inclusă ca măsură de îngrijire complementară la pacienții cu tumori solide cărora li se administrează chimioterapie, ce ar putea duce la pierderea podoabei capilare.
Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!
Cuvinte-cheie: alopecie, caderea parului, chimioterapie, medici, studiu
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.