Suplimentele de vitamina D, ajutor în cazul pacienților cu astm

Pacienții care suferă de astm și prezintă și un deficit de vitamina D ar putea controla mai bine boala, dacă ar lua suplimente pe bază de calcifediol sau 25-hidroxicolecalciferol, potrivit rezultatelor unui studiu clinic. La acest studiu au participat 112 pacienți adulți cu astm și cu un nivel al vitaminei D sub 30 ng/mL. Acestora fie li s-au administrat oral suplimente de vitamina D, fie un preparat placebo, pe lângă tratamentul pentru astm. Obiectivul primar a fost urmărirea scorurilor obținute la testele de control al astmului.

Administrarea vitaminei D alături de tratamentul pentru astm

Administrarea de vitamina D împreună cu medicamentele pentru astm ar putea să scadă inflamația, iar răspunsul la tratament al pacienților cu astm să se îmbunătățească. Vârsta medie a participanților era de 55 de ani, iar 87 erau femei. Media nivelurilor de 25-OH-vitamina D erau de 16.71 nh/Ml în cazul grupului care a primit suplimentul și de  17.48 ng/mL în cazul grupului de control. Cu ajutorul unui chestionar în ceea ce privește calitatea vieții și simptomele pacienților, s-a observat că pacienții cărora li s-a administrat vitamina D au prezentat mai puține simptome de astm și au înregistrat o creștere a calității vieții.

Cu toate acestea, nu a existat nicio diferență semnificativă în utilizarea corticosteroizilor inhalatori între cele două grupuri. Nu au fost semnalizate efecte secundare și nu au existat cazuri de hipercalcemie, colică renală sau deces.  Studiul a fost realizat de către experții de la  Spitalul Universitar Arrixaca din Murcia, Spania.

Sursa: medscape.com

Cuvinte-cheie: , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.