Sutienul care utilizează inteligenţa artificială pentru a detecta cancerul de sân

Din nefericire, cancerul de sân este un tip de cancer des întâlnit, însă studenţii Universităţii Pompeu Febra, Spania, au pus bazele unui proiect – UBRA – ce poate monitoriza şi detecta cancerul de sân în stadii incipiente. Sutienul este unul inteligent, iar cu ajutorul senzorilor ultrasonici, mecanici şi termali va putea detecta modificările morfologice şi fiziologice. Datele vor fi apoi transmise, prin bluetooth, catre o aplicaţie dezvoltată cu ajutorul inteligenţei artificiale, care va analiza datele primite.

Apoi sistemul va oferi informații utilizatorului, astfel încât acesta să poată afla mai multe despre starea sa de sănătate, reducând riscurile precum şi costurile. În plus, datorită unei colaborări cu Spitalul Universitar Vall d’Hebron, Spania, pacienţii vor putea fi conectaţi cu profesioniştii din sănătate, astfel încât să poată beneficia de cele mai bune îngrijiri.

Echipa UBRA este formată din 10 studente şi condusă de Marina Sánchez Calleja, care studiază medicina. Sutienul inteligent a câştigat marele premiu al competiţiei Explorer 2022, un program lansat de Universitatea Pompeu Febra.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Cuvinte-cheie: , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.