Tratamentul cu celule stem din cordonul ombilical, șansă pentru copiii cu autism?

Prima terapie autologă, în cazul unui copil din România diagnosticat cu tulburări de spectru autist, a fost finalizată cu succes, după un tratament care a avut loc la Duke University Medical Center (SUA). Intervenția a constat în terapia cu celule stem din propriul sânge de cordon ombilical, iar acum copilul s-a întors în țară, potrivit unui comunicat de presă remis redacției. Această intervenție a fost posibilă datorită deciziei părinților de a stoca celulele stem, în urmă cu cinci ani, din sângele cordonului ombilical al copilului, la Banca Centrală de Celule Stem.

Progresele sunt așteptate în doar câteva luni

Terapia cu celule stem din sângele cordonului ombilical a constat într-o procedură similară unei transfuzii de sânge, iar durata a fost de aproximativ trei ore. Opțiunea de terapie a fost luată în urma unui studiu clinic aprobat de către FDA (Food and Drug Administration, autoritate competentă în SUA), dedicat copiilor cu afecțiuni neurologice, intitulat “Expanded Access Protocol – Umbilical Cord Blood Infusions for Children With Brain Injuries”, NCT03327467. Specialiștii se așteaptă la progrese în următoarele luni și speră într-o ameliorare a tulburării de spectru autist.

„Echipa de la Duke University Medical Center a realizat toate demersurile necesare ca totul să decurgă «ca la carte». Pe noi ne bucură că am putut fi parte din acest proces, am fost alături de familie în tot demersul și îi felicităm pe părinți pentru determinarea de care au dat dovadă, de deciziile luate. Ținem în permanență legătura cu familia. Monitorizăm și așteptăm cu entuziasm apariția primelor rezultate, cu atât mai mult cu cât cazuistica la nivel internațional indică rezultate favorabile pentru peste două treimi din copiii tratați la Duke. Aceștia au progresat într-un interval de doar șase luni de la terapie.”, a declarat Tudor Panu, directorul Băncii Centrale de Celule Stem Regina Maria.

Cuvinte-cheie: , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.