Un centru medical din Câmpina caută medici chirurgi colaboratori

Un centru medical privat din Câmpina este în căutare de medici chirurgi pentru a colabora pe termen nedeterminat. Spitalul pune la dispoziție servicii medicale complete, drept urmare, managementul caută chirurgi de toate specializările. La centrul medical Sanconfind din Câmpina funcționează patru săli de operații utilate pentru intervenții chirurgicale complexe, chirurgie clasică și laparoscopică, spitalul însă așteaptă medici chirurgi care să se alăture personalului medical actual.

Investiții în personal și în tehnologie medicală

Sanconfind crește organic de la an la an grație investițiilor constante în personal și în tehnologie medicală, dar și etichetei de spital sigur și curat, obiectiv pe care personalul medical și managementul au pus un accent deosebit.

„Investițiile noastre din ultimii ani au reușit să deschidă ușa spitalului pentru pacienți din afara Prahovei, acum putem primi medici și pacienți noi pentru că avem capacitatea să funcționăm la o cadență mai mare. Investițiile noastre în echipamentele medicale fac din zona de chirurgie a Sanconfind una în care medicii vor să-și aducă pacienții să-i opereze. Este deja un lucru evident, la noi se operează la standarde de invidiat oriunde în lume, iar medici care își doresc performanță trebuie să vină aici,” a declarat Ioan Simion, antreprenor și proprietar al centrului medical din Câmpina.

Peste 200 de cadre medicale lucrau la final de septembrie în spital, Sanconfind devenind astfel un loc dedicat sănătății, important pentru întreaga Vale a Prahovei. Zona de ambulatoriu atrage anual mii de pacienți din zonă sau dinspre București spre Brașov, incluzând aici municipiul Ploiești.

Un flux important îl reprezintă Baza de Recuperare și Balneoterapie. Aici sunt tratați anual mii de pacienți cu boli neurologice, cardiovasculare, reumatice, ortopedice, copii și adulți, precum și sportivii care au nevoie de programe de recuperare după accidentări.

„Personalul medical beneficiază și aici de toate resursele de care are nevoie. Copiii, vârstnicii sau sportivii care au nevoie de recuperare au la dispoziție echipamente medicale de sute de mii de euro, vârf de tehnologie, dar și de minunile naturale ale României, adică apă sărată din subsolul zonei Câmpina și nămolul adus din lacul Techirghiol”, a adăugat Ioan Simion.

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.